Se afișează postările cu eticheta reducere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reducere. Afișați toate postările

marți, 28 mai 2013

Victor Ponta: Aş vrea ca de astăzi să reduc TVA-ul, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Constanţa, că reducerea contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi a TVA ar putea fi făcută din 2014 în funcţie de bugetul central.


"Prin legea bugetului putem, dacă stăm bine, aşa cum am început. Primul trimestru este bun, dacă merg lucrurile bine atunci putem în continuare să luăm măsuri", a afirmat primul ministru referitor la posibilitatea reducerii contribuţiilor sociale.

Referitor la reducerea TVA, Victor Ponta a spus că situaţia este similară.

"La fel, dacă sunt bani. Credeţi cumva că nu aş vrea de astăzi? Aş vrea de astăzi să reduc TVA-ul, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai, cum îi foloseşti pentru şcoli, pentru spitale, pentru drumuri, pentru autorităţi locale. Şi cu cât reuşim să economisim sau să producem mai mult, cu atât va fi mai bine", a declarat premierul.

Victor Ponta a participat, marţi, la Şantierul Naval Constanţa, la ceremonia de sfinţire a navei Histria Ambra construită de navaliştii constănţeni. AGERPRES